Prima cursa din Franta spre Spania cu camionul , cum am intrat pe sub un pod care practic era imposibil de trecut si dupa el a fost din ce in ce mai greu sa ies din acea zona drumuri tot mai inguste si curbe unde camionul nu se vireaza pentru incadrarea corecta
am pornit de la Paris si am mers prin orasele Tours, Poitiers apoi pe N10 pana la Bordeaux si pe A63 pana la Irun
Pe drum sunt magazine unde poti opri cu camionul pe traseul care am facut aceasta cursa este foarte usor sa opresti pentru a face cumparaturi in pluus cand faci vama la Irun sunt foarte multe magazine acolo , timpul care astepti pentru formalitatile vamale in asteptarea unui sms pe telefon poti face cumparaturi linistit si chiar sa-ti cumperi diferite lucruri care iti plac sunt magazine alimentare , bauturi alcoolice o gama foarte larga este chiar un magazin de electronica ,telefoane tablete ,accesorii , navigatoare pentru camionsi multe altele
Prima mea cursă internațională – O experiență de neuitat
Totul a început cu un vis. Un vis de a-mi depăși limitele, de a mă provoca și de a trăi o aventură într-un alt colț al lumii. După luni de antrenament, emoții și pregătiri, am participat în sfârșit la prima mea cursă internațională – un moment pe care nu-l voi uita niciodată.
Pregătirea – între entuziasm și teamă
Drumul până la start nu a fost deloc ușor. Antrenamente intense, alergări pe ploaie, dimineți devreme și uneori momente de îndoială. Însă fiecare kilometru parcurs acasă a fost o cărămidă pusă la temelia încrederii în ziua cursei. Mi-am ales cursa cu grijă, într-un oraș care mă atrăgea și care oferea un traseu provocator, dar și spectaculos.
Ziua cursei – adrenalina momentului
În ziua cursei, orașul era viu. Mii de alergători din toate colțurile lumii, fiecare cu propria poveste, cu propriul motiv pentru care se afla acolo. Emoțiile erau la cote maxime, dar și entuziasmul. Când am trecut linia de start, am știut că nu mai există cale de întoarcere – eram acolo, prezent, trăind visul cu fiecare pas.
Traseul m-a pus la încercare, dar și m-a răsplătit. Peisaje superbe, oameni care aplaudau pe margine, încurajări în zeci de limbi și o energie greu de descris în cuvinte. A fost greu, dar frumos.
Finalul – un amestec de oboseală și bucurie pură
Când am trecut linia de sosire, am simțit cum toate eforturile au fost răsplătite. Oboseala se împletea cu o bucurie pură, sinceră. Am reușit. Am dus la bun sfârșit prima mea cursă internațională. Și, mai presus de orice, mi-am dovedit că pot.
Ce am învățat
Mai mult decât o competiție sportivă, această experiență a fost o lecție de viață. Am învățat să fiu răbdător cu mine, să am încredere în proces și să mă bucur de drum, nu doar de destinație. A fost începutul unei noi etape – una în care provocările internaționale nu mă mai sperie, ci mă atrag
Prima mea cursă internațională: De la Paris la Irun – pe urmele propriului curaj
Întotdeauna am crezut că unele drumuri nu sunt doar despre distanță, ci despre descoperirea de sine. Așa a fost și prima mea cursă internațională: o adevărată aventură de la Paris la Irun, un traseu care m-a schimbat în mai multe feluri decât aș fi crezut.
Un vis care a prins contur
Ideea a apărut într-o zi aparent banală. Mă uitam la o hartă și m-am gândit: „Cum ar fi să traversez Franța în alergare?” Nu era vorba doar de sport. Era despre libertate, despre curaj, despre ieșirea din rutină. Paris – un oraș al începuturilor. Irun – o poartă către altă lume, chiar la granița cu Spania.
Am început să mă pregătesc serios. Fizic, dar mai ales mental. Pentru că o astfel de provocare nu e doar despre mușchi, ci mai ales despre voință.
Zile de foc, kilometri de vis
Am pornit din inima Parisului cu emoție și un pic de teamă. Nu știam exact ce mă așteaptă, dar știam că nu pot da înapoi. Pe drum, am trecut prin sate tăcute, câmpuri nesfârșite, păduri, urcușuri, coborâșuri și momente în care tot ce îmi doream era doar un pas înainte.
Am dormit uneori în cort, alteori în hanuri modeste. Am cunoscut oameni, am primit zâmbete și încurajări de la necunoscuți și am învățat că uneori liniștea drumului este cea mai bună formă de terapie.
Irun – linia de sosire și începutul altui eu
Când am ajuns în Irun, după atâția kilometri, zile și gânduri, nu a fost o simplă sosire. A fost o renaștere. Am plâns, am zâmbit, am privit în urmă și m-am simțit mai viu ca niciodată. Această cursă nu m-a dus doar într-un alt oraș, ci într-o altă versiune a mea – mai puternică, mai încrezătoare, mai liberă.
Ce a rămas cu mine
De la Paris la Irun am învățat că imposibilul e doar o limită mentală. Că fiecare pas, oricât de mic, te apropie de visul tău. Și că cele mai frumoase călătorii sunt cele în care pornești pentru a te întâlni cu tine însuți.
Prima mea cursă internațională: De la Paris la Irun – O lecție de voință și curaj
Când am pornit din Paris spre Irun, nu știam exact ce mă așteaptă. Poate că îmi imaginam traseul idealizat: un drum lin, cu peisaje minunate și o cursă care să mă testeze fizic, dar care să îmi ofere în același timp satisfacție la fiecare pas. Nu știam însă că realitatea avea să fie mult mai complexă. Am pornit cu un scop clar: să duc metalul, să duc până la capăt, indiferent de ce urma să întâmpin pe drum.
Ziua 1 – Primele momente și primul obstacol
Mi-am început aventura în dimineața rece a unui Paris ce părea calm, dar care, în realitate, mă ținea captiv între așteptările și temerile mele. Cursa începea cu entuziasm, dar și cu o fărâmă de nesiguranță. Fiecare pas mă apropia mai mult de ceea ce îmi propusesem, dar și mai mult de un drum care nu ar fi fost niciodată simplu.
Apoi au venit momentele grele. În mijlocul unei zile frumoase, într-o parte a traseului unde mă simțeam puternic, m-am confruntat cu o provocare la care nu mă așteptam: un pod cu o înălțime atât de mică încât nu aveam cum să-l trec pe picioare. Eram epuizat, cu gândurile încolțite de frustrare și oboseală, dar trebuia să trec. Am îngenuncheat și m-am târât pe sub pod, gândindu-mă că obstacolele, chiar și cele mai fizice, pot fi depășite doar prin voință. A fost un moment definitoriu – un test de caracter.
Pe drum – Un amestec de durere și revelație
Traseul mă punea mereu la încercare. Mi-am adus aminte de momentele de pregătire, când mă antrenam pentru ceva ce părea atât de departe. Acum, realitatea mi se înfățișa în față, kilometru după kilometru. Pe drum, m-am simțit adesea singur, dar și extrem de conectat la mine însumi. Fiecare pas, oricât de dureros, era o lecție despre perseverență.
Am întâlnit oameni care, chiar dacă erau la kilometri distanță de casă, mi-au oferit încurajări și m-au făcut să mă simt mai puțin singur. Am învățat că, deși cursa era un test personal, sprijinul celorlalți poate face o diferență uriașă.
Irun – Sosirea și recompensa supremă
Când am ajuns în Irun, nu a fost doar o linie de sosire. A fost un moment de eliberare. Am avut sentimentul că am dus până la capăt ceva mult mai important decât o simplă competiție fizică. Am dus cu mine metalul, dar și încrederea că orice obstacol poate fi depășit, orice limită poate fi împinsă mai departe.
Acel moment în care am ajuns la destinație mi-a arătat că nu contează cât de greu e drumul, atâta timp cât ai motivația să continui. De la Paris la Irun, am învățat să nu mă opresc niciodată, să îmi pun limitele în fața mea și să îmi demonstrez că sunt mai puternic decât credeam.
Ce am învățat din această cursă?
Această experiență mi-a arătat că adevăratul câștig nu este doar legat de performanță, ci de voința de a merge înainte, chiar și atunci când lucrurile devin dificile. Fiecare zi pe drum mi-a dat lecții prețioase despre curaj, perseverență și despre cum să transformi dificultățile în oportunități de creștere.
De la Paris la Irun, am învățat că „a duce metalul” nu este doar un obiectiv fizic – este o metaforă a forței interioare care ne împinge să continuăm, chiar și atunci când totul pare imposibil.